Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mérite, lat. meritum)
1. calitate (deosebită) care face pe cineva sau ceva demn de stimă, de preţuire; valoare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. mériter, lat. meritare)
1. a fi vrednic de ceva; a i se cuveni.
2. a justifica stima, preţuirea, interesul.
3. (despre mărfuri) a justifica preţul, a valora.
Parte de vorbire: s.m. (pl. -i), s.n. (pl. -e)
Origine: (fr. mérithalle)
1. (bot.) spațiul dintre două noduri de pe o ramură (fiecare nod are un ochi care conține mai mulți muguri).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. mérithalle)
1. (bot.) porțiunea dintre două noduri sau dintre două inserții de frunze pe o ramură; internod.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (merit + -o- + -crație, cuvânt inventat de sociologul britanic Michael Young)
1. sistem politic, economic și social bazat pe merit și nu pe reproducere socială, bogăție sau relații individuale.
2. (adesea depr.) ierarhie socială bazată pe meritul individual.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. meritorius, fr. méritoire)
1. cu merite, demn de stimă; merituos.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (merit + -/u/os)
1. care are merite; care merită să fie lăudat; meritoriu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (antologa + -bil)
1. care merită să figureze într-o antologie.
2. (prin ext.) care este demn de reținut.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (auto1- + evalua)
1. refl. a-şi evalua propriile merite.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. blâmable)
1. care merită să fie blamat; demn de blamat.
2. (antonime) lăudabil, pardonabil.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. bonus)
1. (economie) remunerație suplimentară reprezentând o cotă din profitul companiei și recompensând anumite merite, servicii et cetera; gratificație, tantiemă.
2. element suplimentar care oferă valoare adăugată produsului inițial.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bourse)
1. alocaţie bănească sau întreţinere gratuită acordată de stat, de o instituţie etc. elevilor, studenţilor merituoşi în timpul şcolarizării.
2. formaţie anatomică în formă de sac, plină cu un lichid vâscos.
3. ~ seroasă = pungă conţinând sinovie, în apropierea articulaţiilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. casus, fr. cas)
1. împrejurare, situaţie, circumstanţă.
2. ~ de conştiinţă = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conştiinţa.
3. a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calităţile, meritele cuiva.
4. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute).
5. (med.) individ care reprezintă o situaţie exemplară.
6. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcţii sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui şi numeralului.