Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. casus, fr. cas)
1. împrejurare, situaţie, circumstanţă.
2. ~ de conştiinţă = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conştiinţa.
3. a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calităţile, meritele cuiva.
4. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute).
5. (med.) individ care reprezintă o situaţie exemplară.
6. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcţii sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui şi numeralului.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. détracter)
1. a micşora meritele cuiva; a defăima, a ponegri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. détracteur, lat. detractor)
1. cel care caută să micşoreze meritele cuiva; defăimător, bârfitor, calomniator.
Parte de vorbire: vb.tr.
Origine: (fr. élogier, it. elogiare)
1. a aduce elogii; a vorbi bine despre calitățile sau meritele cuiva; a lăuda, a preamări.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (evidenţă + -ia)
1. refl., tr. a (se) distinge, a (se) remarca.
2. tr. a sublinia, a pune în evidenţă.
3. a recunoaşte oficial meritele în muncă ale cuiva.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (evidenţia)
1. (cel) care s-a remarcat (în muncă); căruia i s-au recunoscut oficial meritele.