caz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. casus, fr. cas)

1. împrejurare, situație, circumstanță.
2. ~ de conștiință = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conștiința.
3. a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calitățile, meritele cuiva.
4. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute).
5. (med.) individ care reprezintă o situație exemplară.
6. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcții sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului.

detracta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. détracter)

1. a micșora meritele cuiva; a defăima, a ponegri.

detractor, -oare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. détracteur, lat. detractor)

1. cel care caută să micșoreze meritele cuiva; defăimător, bârfitor, calomniator.

elogia

Parte de vorbire:  vb.tr.  
Etimologie: (fr. élogier, it. elogiare)

1. a aduce elogii; a vorbi bine despre calitățile sau meritele cuiva; a lăuda, a preamări.

evidenția

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (evidenţă + -ia)

1. refl., tr. a (se) distinge, a (se) remarca.
2. tr. a sublinia, a pune în evidență.
3. a recunoaște oficial meritele în muncă ale cuiva.

evidențiat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (evidenţia)

1. (cel) care s-a remarcat (în muncă); căruia i s-au recunoscut oficial meritele.