Dictionar

Rezultate secundare (Metafizică,):

Agnostic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. agnostique)

1. I. referitor la agnosticism, doctrină conform căreia absolutul este inaccesibil minții umane; sceptic faţă de metafizică şi religie.

2. care este specific agnosticismului.

3. II. adept al agnosticismului.


Eleat, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. éléate)

1. I. care se referă la reprezentanții școlii filosofice din Eleea sau la concepțiile lor; eleatic.

2. care are un caracter static; eleatic.

3. şcoală = şcoală filozofică greacă de tendinţă idealistă ai cărei reprezentanţi (Zenon şi Parmenide) au formulat concepţia metafizică după care diversitatea şi mişcarea lumii sunt simple iluzii senzoriale; școală eleatică.

4. II. adept, membru al școlii de filozofie din Eleea; eleatic.


Emanatist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. émanatiste)

1. care se bazează pe emanatism (teorie metafizică conform căreia totul în lume, inclusiv sufletele umane, emană dintr-un principiu suprem transcendent).

2. adept al emanatismului.


Esenţialism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. essentialisme)

1. orientare metafizică, dogmatică care postulează existența unor calități absolute ale realului.

2. orientare în pedagogia americană care vede educația ca transmitere a moștenirii culturale, ce conține valorile spirituale fundamentale ale umanității.

3. doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecăreia dintre ele.


Evoluţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. évolution, lat. evolutio)

1. formă de dezvoltare care presupune acumulări cantitative treptate, obiective și subiective, în viața socială și care pot duce la schimbări radicale, calitative, la revoluție.

2. teoria ~i emergente = teorie idealistă și metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariția noilor calități este absolut spontană și imprevizibilă.

3. dezvoltare în timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei ființe etc.

4. desfășurare, curs.

5. mișcare largă (circulară); mișcare de ansamblu executată de o trupă, de o navă, un avion etc.


Finitism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. finitisme)

1. concepţie metafizică ce susţine universul este mărginit.