Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. métaphore, lat., gr. metaphora, it. metafora)
1. figură de stil constând în a atribui unui cuvânt un înţeles nou pe baza unei comparaţii subînţelese; (prin gener.) figură de stil.
2. cuvântul sau expresia folosită într-o astfel de comparație implicită.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (pseudo- + metaforă)
1. grup de cuvinte, cu semnificații stabilite, care este în mod eronat referit ca o metaforă; falsă metaforă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allégorie, lat., gr. allegoria)
1. procedeu artistic, bazat pe metaforă, constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.
2. operă plastică sau literară care foloseşte acest procedeu.
3. (muz.) compoziţie care dă impresia că urmăreşte desfăşurarea unei povestiri imaginare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. allégorisme)
1. artă care constă în folosirea neîndemânatică sau prea frecventă a alegoriei; exprimare prin alegorii; metaforă prelungită și continuă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (gr. maligmata)
1. metaforă atenuată prin introducerea în enunţ a unei construcţii incidente de tipul „oarecum”, „ca să zic aşa”, ori prin transformarea ei în comparaţie cu unele construcţii joncţionale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. métaphorique, germ. metaphorisch)
1. care se referă la metaforă.
2. care se bazează pe sau rezultă din folosirea metaforei; care abundă în metafore; (prin ext.) figurat.
3. care se fondează pe o relație de analogie sau similitudine.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (pseudo- + metaforă)
1. grup de cuvinte, cu semnificații stabilite, care este în mod eronat referit ca o metaforă; falsă metaforă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. catachrèse, cf. gr. katakresis „abuz”)
1. (lingvistică) metaforă în care un cuvânt este folosit în sens figurat (ex. buza paharului, piciorul mesei, sursă de inspirație).