Dictionar

Rezultate secundare (Metal,):

Bimetal

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bimétal)

1. semifabricat obţinut prin unirea mecanică a două metale.

2. organ sensibil compus din două vergele metalice diferite, sudate pe toată lungimea, pentru controlul temperaturilor.


Metal 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. métal, germ. Metall, lat. metallum)

1. element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură şi de electricitate, ductil şi maleabil, solid la temperatura obişnuită.


METAL(O)-, METALI-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. métall/o/-, métalli-, cf. lat. metallum)

1. „metal”.


Metalazbest

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. métal-asbeste, germ. Metalasbest)

1. țesătură de fire metalice și de azbest, din care se fac garnituri la frânele automobilelor și la alte organe de mașini; ferodo.


Metaldehidă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. métaldéhyde)

1. substanţă solidă albă rezultată prin polimerizarea aldehidei acetice, folosită drept combustibil.


Metalepsă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. métalepse)

1. figură de stil, constând în indicarea unui amănunt antecedent pentru a sugera consecinţa unui fapt, sau invers.


Abajur

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abat-jour)

1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.

2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.


Abraziv, -ă

Parte de vorbire: adj., s.n. (pl. -e), s.m. (pl. -i)
Origine: (fr. abrasif)

1. (corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare.

2. (material) care, sub formă de granule, are însușirea de a tăia așchii dintr-un corp metalic sau ceramic.


Acetilură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acétylure)

1. (chimie) derivat al acetilenei cu un metal.

2. (chimie) ~ de calciu = carbid.


Acordeon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. accordéon, germ. Akkordeon)

1. instrument muzical, popular și portabil, al cărui sunet este produs prin acțiunea simultană a unui burduf și a unei claviaturi pe niște ancii metalice.

2. (loc.) în ~ = care formează pliuri paralele; care are multe pliuri suprapuse.


Aderenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.

2. bridă.

3. (fiz.) forţă care menţine alăturate două corpuri în contact.

4. (constr.) fenomen de legătură între beton şi oţel.

5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafaţa pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.

6. aderare, solidarizare conştientă.

7. (bot.) concreştere intimă şi secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obişnuit separate (frunze, petale, antere).


Adeziv, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. adhésif, lat. adhaesivus)

1. adj. (despre materiale) care stă strâns lipit.

2. (biol.; despre organe) care fixează organismul de ceva.

3. (bot.) care se lipeşte şi se uneşte prin concreştere (celulă, disc).

4. s.m. produs, natural sau sintetic, la încleierea lemnului, a metalelor, materialelor plastice etc.

5. substanţă care se adaugă la preparatele agricole antiparazite pentru o mai bună fixare a acestora pe plante.