Dictionar

barbar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. barbare, lat. barbarus)

1. nume dat de greci și romani oricărui individ care aparținea unei populații străine.
2. (pl.) nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Europa la începutul evului mediu; (sg.) individ aparținând unui asemenea popor.
3. (fig.; și adj.) om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan.
4. (adv.) în mod crud, sălbatic.
 

becață

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. bécasse)

1. pasăre migratoare de baltă, cu ciocul și picioarele lungi, gustoasă; becațină.
 

becațină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. bécassine)

1. (ornit.) pasăre limicolă migratoare înrudită cu becața, dar mult mai mică și cu ciocul foarte lung.
 

egretă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aigrette)

1. pasăre migratoare de baltă, albă, care are pe spate un mănunchi de pene ornamentale lungi.
2. mănunchi de pene sau de fire albe purtat în trecut de femei la pălării și de militari la chipiuri.
3. aglomerație de perișori la extremitatea superioară a fructelor.
 

filomelă

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. philomèle)

1. (ornit.) pasăre migratoare de talie mică care se caracterizează printr-un penaj brun-cafeniu, cu ciocul fin brun, și prin puritatea, varietatea sau melodicitatea sunetelor produse; privighetoare.
2. (fig.) persoană care se distinge printr-o voce bine modulată, care cântă admirabil.
3. (var.) filomilă.
 

flamingo

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Flamingo)

1. pasăre migratoare de apă, de mărimea unei berze, cu gâtul și picioarele lungi și cu pene roșii pe aripi și pe spate.