cabinet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cabinet)

1. încăpere de lucru într-un apartament, într-o instituție.
2. birou (într-o întreprindere sau instituție) unde lucrează cineva.
3. secție, serviciu într-o întreprindere sau instituție destinate unor studii.
4. ~ metodic = a) centru didactic al activității metodice; b) secție de îndrumare și informare în bibliotecile mari și în întreprinderi: ~ tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi, unități școlare etc.
5. gen de muzeu care păstrează piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat.
6. (în unele țări) consiliu de miniștri, guvern.
7. mobilă stil, bogat ornată și cu sertare pentru păstrarea de obiecte prețioase.

consiliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. consilium, fr. conseil)

1. sfat, povață, sfătuire.
2. colectiv de conducere, de administrare, avizare sau consultare etc. în activitatea unor organe ori organizații, instituții etc.
3. ședință a unui astfel de colectiv.
4. denumire dată (îndeosebi în structura statelor de tip comunist) unor organe sau organisme centrale de partid și de stat.
5. ~ de miniștri = organ suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat; cabinet (II); ~ de administrație = comitet de conducere al unei societăți comerciale sau industriale pe acțiuni.

diplomatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. diplomatique, lat. diplomaticus, /II, 2/ germ. Diplomatik)

1. adj. referitor la diplomație, de diplomat.
2. corp ~ = totalitatea ambasadorilor, miniștrilor și reprezentanților străini care se află în capitala unui stat.
3. abil, calculat.
4. s. f. disciplină a istoriei care se ocupă cu cercetarea vechilor diplome, a cărților și a altor documente oficiale.
5. diplomație (1).

excelență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. excellence, lat. excellentia)

1. titlu care se dă în unele țări demnitarilor (șefi de state, ambasadori, miniștri) și (la catolici) episcopilor.
2. înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent.
3. prin ~ = în mod deosebit.

trialog

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. trialogue)

1. conversație între trei persoane; convorbire în trei.
2. (politică) întâlnire tripartită informală la care participă reprezentanți ai Parlamentului European, ai Consiliului Uniunii (Consiliul de Miniștri) și ai Comisiei Europene.

ministerialicește

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (ministerial + -icește)

1. ca un ministru.
2. în felul miniștrilor.