Dictionar

-ELMINȚI

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -helminthes, cf. gr. helmins, -nthos „vierme”)

1. „viermi”.
 

autodezminți

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + dezminți)

1. a se dezice pe sine însuși; a se dezice singur.
 

dezminți

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. démentir)

1. a declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespund adevărului.
2. a declara false (un zvon, o știre etc.); a infirma.
3. a retracta.
4. a nu răspunde așteptărilor, speranțelor.
 

nematelminți

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. némathelminthes)

1. pl. încrengătură de viermi cilindrici, neîmpărțiți în segmente: clasa nematozilor.
 

platelminți

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. plathelminthes)

1. pl. încrengătură de viermi cu corpul lat și alungit.
 

acantocefali

Parte de vorbire:  s.m. pl.  
Etimologie: (fr. acanthocéphales)

1. (zool.) clasă de viermi nematelminți, paraziți intestinali, fără tub digestiv, cu un rostru cefalic sau cu un fel de trompă cu cârlige; (la sg.) vierme din această clasă.
 

actinomicetale

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actinomycétales)

1. ordin de bacterii ramificate, amintind de ciuperci.
 

afolat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affolé)

1. înnebunit, ieșit din minți, care și-a pierdut cumpătul din pricina unei emoții violente (de frică, de durere).
 

agnostic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. agnostique)

1. I. referitor la agnosticism, doctrină conform căreia absolutul este inaccesibil minții umane; sceptic față de metafizică și religie.
2. care este specific agnosticismului.
3. II. adept al agnosticismului.
 

anamneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anamnèse, gr. anamnesis)

1. (la Platon) explicare a cunoașterii prin reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existență anterioară.
2. rugăciune care se face în timpul unei mise la catolici.
3. totalitatea antecedentelor unei boli, obținute de medic prin interogarea bolnavului.
 

angelus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Angelus, lat. angelus)

1. rugăciune catolică, începând cu acest cuvânt, care se spune în amintirea așa-zisei încarnări a lui Cristos.