Dictionar

Rezultate secundare (Mobil;):

Aburomobil

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (din abur + [auto]mobil)

1. automobil cu aburi.


Aeroautomobil

Parte de vorbire: s.
Origine: (aero- + automobil)

1. vehicul terestru care se poate susţine deasupra solului prin o pernă de aer.


Autoelectromobil

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (auto- + electro- + mobil)

1. automobil care funcţionează atât cu benzină, cât şi cu energie electrică; automobil hibrid.


Automobil

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. automobile)

1. vehicul terestru cu patru (sau mai multe) roți, de la unul la șapte locuri, echipat cu un motor și o rezervă de energie pentru acesta, ceea ce face ca acest vehicul fie autonom pe câteva zeci sau sute de kilometri.

2. ~ blindat = automobil acoperit cu un fel de armură de oțel care îl protejează împotriva gloanțelor.

3. (prin abreviere) auto.


Electroautomobil

Parte de vorbire: s.
Origine: (electro- + automobil)

1. automobil acţionat electric.


Electromobil

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Elektromobil, fr. électromobile)

1. automobil cu motor electric.


Achinetospor

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. akinétospore)

1. celulă asexuată imobilă şi de rezistenţă, formată prin fragmentare, la cloroficee şi cianoficee.


Acrochinezie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acrokinésie)

1. mobilitate deosebită, ca amploare şi rapiditate a extremităţilor.


Acvaplanare

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. aquaplanage, engl. aquaplaning)

1. derapaj al unui automobil ce se deplasează cu viteză, provocat de existenţa unei pelicule de apă între şosea şi pneuri.


Afiş

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affiche)

1. înştiinţare publică, tipărită, care se fixează sau se distribuie în anumite locuri.

2. cap de ~ = primul nume de pe afişul care anunţă un spectacol; actor celebru.

3. gen de artă grafică cu funcţie mobilizatoare, de informare, de reclamă.


Agil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agile, lat. agilis)

1. sprinten, vioi; mobil, activ.

2. îndemânatic, dibaci, priceput.


Alerta

Parte de vorbire: I. vb. tr, II. vb. intr.
Origine: (fr. alerter)

1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.

2. (mil.) a ordona unei formații militare fie pregătită de intervenție.

3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.

4. a atrage atenția, a preveni.

5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.