modifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. modificare)

1. tr., refl. a(-şi) schimba forma sau conţinutul, a (se) preface, a (se) transforma.
2. tr. a rectifica, a corecta.

modificabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. modificabile)

1. care poate fi modificat.

modificaţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. modification, lat. modificatio)

1. modificare.
2. (biol.) variaţie neereditară provocată de influenţa condiţiilor de mediu.

modificativ, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (fr. modificatif)

1. care poate schimba anumite trăsături, elemente sau anumite calități ale unui lucru, fără însă a-i modifica natura sau esența.
2. (despre cuvinte) care determină sensul altora.

modificator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore)

1. adj. care modifică.
2. s. m. adaos la elaborarea fontei sau a altor aliaje pentru îmbunătăţirea structurii.

aberaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

ablaut

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Ablaut)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.

accident

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza).
5. s. m. alteraţie.

acomodare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (acomoda)

1. acţiunea de a se acomoda; acomodaţie.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilaţie parţială între două sunete în contact direct.

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.

adaptare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. adapta, lat. adaptatio)

1. acţiunea de a (se) adapta; adaptaţie.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice şi fiziologice ale plantei pentru a face faţă condiţiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.