Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accommodation)
1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. adapta, lat. adaptatio)
1. acţiunea de a (se) adapta; adaptaţie.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice şi fiziologice ale plantei pentru a face faţă condiţiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adapteur)
1. mic dispozitiv pentru adaptarea unui aparat electric.
2. dispozitiv al unui aparat fotografic destinat modificării distanţei focale a obiectivului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aéromorphose)
1. (biol.) totalitatea modificărilor morfoanatomice sub acţiunea factorilor atmosferici.
2. acţiunea morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor (ex. plantele amfibii).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aéroplethysmographe)
1. aparat pentru înregistrarea modificărilor volumului toracic în timpul respiraţiei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. aggogisch, /II/ germ. Agogik, it. agogica)
2. s. f. totalitatea modificărilor de tempo în procesul interpretării muzicale.
3. disciplină muzicologică care studiază nuanţarea mişcării.