modul

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl., fr. module, lat. modulus)

1. (mat.) valoare absolută a unei mărimi reale.
2. număr pozitiv egal cu rădăcina pătrată a sumei pătratelor componentelor unui număr real.
3. (stat.) variantă a caracteristicii, înregistrată la cele mai multe unități ale unei colectivități statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecvență.
4. coeficient care caracterizează o proprietate mecanică oarecare.
5. raportul dintre diametrul primitiv al unei roți dințate și numărul dinților acesteia.
6. ~ de elasticitate = raportul dintre efortul unitar normal și lungimea specifică corespunzătoare a unei piese solicitate de întindere sau încovoiere.
7. debitul anual al unui curs de apă.
8. parte componentă a unui ansamblu cu funcționalitate proprie.
9. fiecare din părțile detașabile ale unei nave spațiale.
10. (telec.) bloc din microelemente (tranzistoare, diode, bobine), care îndeplinește funcția de etaj sau de celulă într-un aparat, ori într-o instalație electronică.
11. (arhit.) unitate de măsură pentru determinarea proporțiilor elementelor componente ale unui edificiu.

hidromodul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hydromodule)

1. debit de apă necesar pentru irigarea în timpul unui sezon a unei anume culturi.

micromodul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. micromodule)

1. circuit logic sau aritmetic miniaturizat al unui calculator electronic.

modula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. moduler)

1. a exprima ceva prin inflexiuni ale vocii; a schimba tonul, inflexiunile vocii; a ritma, a cadența.
2. a efectua o modulație (2).

modulabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. modulable)

1. care poate fi modulat, care poate varia în funcție de circumstanțe.

modular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. modulaire, engl. modular)

1. referitor la un modul, de modul.
2. care este proiectat din elemente care pot fi asamblate în diverse moduri.
3. care se bazează pe utilizarea modulului.
4. constituit dintr-un ansamblu de module sau subansambluri.
5. (programare) care constă în gruparea funcțiilor în module legate între ele prin interfețe.
6. (sisteme informatice, rețele etc.) care pot crește prin adăugarea de elemente (module) autonome sau interconectate.

modulare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (modula)

1. acțiunea de a modula.
2. sistem de dimensionare a construcțiilor, folosind modulul de bază.
3. introducere în opera de artă plastică sau arhitecturală a unei unități de măsură unică, care prin repetarea sau subîmpărțirea ei să servească la dimensionarea elementelor constitutive ale operei, ca și a întregului.
4. (biol.) rediferențiere a celulelor în procesul lor de formare definitivă.
5. modificare produsă în celule de stimulii din mediu.

adverb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adverbe, lat. adverbium)

1. parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.

agrotehnic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agrotechnique, /II/ rus. agrotehnika)

1. adj. referitor la agrotehnică.
2. s. f. știință care studiază modul în care omul poate interveni în corelația dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate; agrologie.
3. procedeele tehnice de cultivare a unei plante.

alobioză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allobiose)

1. schimbare a modului de viață al unui organism la modificarea condițiilor de mediu.

arhetip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archétype, lat. archetypum)

1. (fil.; la Platon) modelul prim, inițial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte și copii ale sale.
2. fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiției și intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis și în mituri.
3. tip originar, prim.
4. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri.

baghetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baguette)

1. bețișor; nuielușă.
2. vergea subțire folosită de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor.
3. băț de lemn sau de metal servind la punerea în vibrație a unor instrumente de percuție.
4. partea de lemn a arcușului.
5. dungă colorată care împodobește uneori ciorapii pe partea exterioară.
6. piesă cilindrică, subțire, a unui mecanism, a unei mașini.
7. mulură mică cu secțiunea semicirculară, netedă sau decorată, de culoare diferită de cea a mulurii principale, cu care se decorează un element arhitectonic.
8. element ornamental așezat lateral pe o pagină de carte, de catalog etc.
9. pâine lungă și subțire.

biotest

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (bio- + test)

1. metodă standard pentru măsurarea modului în care o substanță (vitamină, hormon sau un îngrășământ) acționează asupra unui organism sau asupra unui țesut din acel organism; test biologic.