Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Monophysitismus, după fr. monophysisme)
1. doctrină creştină care admite numai natura divină a lui Christos; monofizism, (înv.) monofizizm.
2. (antonime) nestorianism, (înv.) difizizm.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. melchite)
1. nume dat de către monofiziţi catolicilor, aplicat astăzi ortodocşilor şi catolicilor de rit bizantin din Orientul Apropiat arab.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. monophysite)
1. I. care se referă la monofizitism, doctrină creștină care recunoaște o singură natură în Hristos.
2. care aderă la monofizitism.
3. II. adept al monofizitismului.