Dictionar

monovalent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. monovalent)

1. (despre elemente chimice) cu o singură valență; univalent.
 

acetil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétyle)

1. radical organic monovalent, din acidul acetic.
 

acil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acyl)

1. radical monovalent derivat din acizii organici.
 

alaun

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alaun)

1. sulfat dublu al unui metal trivalent sau monovalent; sulfat dublu de aluminiu și potasiu; piatră-acră.
 

alchil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alkyle)

1. radical organic monovalent, prin îndepărtarea hidroxidului unui alcool.
 

alil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allyle)

1. radical etilenic monovalent derivat din propilenă prin îndepărtarea unui atom de hidrogen.
 

ambivalent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ambivalent)

1. care prezintă ambivalență.
2. referitor la existența concomitentă a două aspecte radical diferite.
3. care are mai multe valori, mai multe proprietăți, mai multe comportamente diferite, contradictorii, chiar opuse.
4. (antonime) univalent, monovalent.