Dictionar

Rezultate principale (Monument):

Monument

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. monument, lat. monumentum)

1. lucrare de arhitectură, de sculptură ridicată în amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc.

2. (fig.) document istoric de mare valoare; lucrare valoroasă care reprezintă ceva deosebit sau are o semnificație deosebită pentru știința respectivă.

3. ~ al naturii = plantă, animal, obiect, teritoriu etc. care prezintă o importanță științifică deosebită.


Rezultate secundare (Monument):

Monumental, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. monumental, lat. monumentalis, it. monumentale)

1. adj. referitor la monument.

2. de mari proporții, măreț, grandios; impunător.

3. (fam.) uimitor, uluitor; colosal.

4. s. n. categorie estetică, variantă a sublimului, în care măreția se manifestă prin mărime.

5. s. f. pl. (poligr.) literă din familia romane elzevir, care nu are decât majuscule, cu talpa foarte accentuată și subțire.


Monumentalism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. monumentalisme)

1. stil caracterizat printr-un aspect monumental; monumentalitate.


Monumentalist

Parte de vorbire: s.
Origine: (monumental + -ist)

1. arhitect, sculptor, pictor autor de lucrări monumentale.


Monumentalitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. monumentalité)

1. însușirea de a fi monumental; grandoare, măreție; monumentalism.


Monumentaliza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. monumentaliser)

1. a face ceva monumental.

2. (fig.) a conferi un aer eroic.


Anepigraf, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anépigraphe)

1. (despre monumente, monede etc.) fără nici un fel de inscripţie; anepigrafic.

2. (despre scrieri) fără titlu.


Anepigrafic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. anepigraphisch)

1. care este fără titlu, fără inscripție, vorbind despre un monument, o monedă sau un sigiliu; anepigraf.


Antichitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. antiquité, lat. antiquitas)

1. epocă îndepărtată a istoriei, în care s-au dezvoltat vechile civilizații.

2. perioadă istorică mergând de la începuturile istoriei scrise până la căderea romei.

3. vechime foarte îndepărtată.

4. obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică.

5. (fam.) obiect de modă veche.

6. (var.) (înv.) anticitate, (înv.) anticvitate.


Anticvă/anticva

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Antiqua)

1. litere de tipar drepte, cu linii de grosime diferită, inspirate de inscripţiile de pe monumentele Romei antice.


Arc

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. arcus, fr. arc)

1. armă (primitivă) de aruncat săgeţi.

2. tot ceea ce are forma unui arc (1).

3. (mat.) porţiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc.

4. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc.

5. ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcţie în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate.

6. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate.

7. organ de maşină, din oţeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese.

8. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor.


Baroc, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baroque, it. barocco)

1. stil ~ (şi s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea şi monumentalitatea formelor, ornamentaţia excesivă, inventivitatea şi fantezia exprimării.

2. stil de la sfârşitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conţinutului.

3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.