Dictionar

cazuistică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. casuistique)

1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice și iezuite care încerca să rezolve cazurile de conștiință, dându-le interpretări meșteșugite.
2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilități logice; (prin ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice).
3. sistem de investigații, analize și practici având la bază cazuri particulare, individuale.
4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate și tratate.
 

comizerație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. commiseration, lat. commiseratio)

1. milă, compasiune pe care o simte cineva pentru cei vinovați de greșeli, care au comis fapte contrare moralei, religiei.
2. (var.) comizerațiune.
 

etic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. éthique, lat. ethicus, gr. ethikos)

1. adj. referitor la etică; moral.
2. s. f. disciplină filozofică, studiul aspectelor teoretice și practice ale moralei; teoria filozofică a moralei.
3. ansamblul normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societăți.
 

etocrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éthocratie)

1. guvernare fundată numai pe principiile moralei.
 

indecență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. indécence, lat. indecentia)

1. caracter a ceea ce este indecent, care încalcă regulile pudorii.
2. caracterul a ceea ce este contrar moralei, bunelor obiceiuri.
3. acțiune, cuvânt, lucru contrar decenței, moralei etc.
4. comportament indecent; purtare necuviincioasă.
 

metamorală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. métamorale)

1. parte a teoriei etice care studiază principiile fundamentale ale moralei.