Dictionar

moravuri

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după lat. mores)

1. obiceiuri și deprinderi de comportare morală ale unui popor, ale unei comunități umane etc.
 

balcanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Balkanismus)

1. fenomen specific mentalității și moravurilor din regiunea balcanică.
2. cuvânt, obicei din această regiune.
 

caragialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (/I.L./ Caragiale + -ism)

1. fenomenul Caragiale, ale cărui comedii, unice prin timbrul originalității inimitabile, ca și proza de umor și satiră, valorifică spiritul, ironia amicală sau mușcătoare până la sarcasm, satirizând moravuri politice și de familie.
 

cenzor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. censor, fr. censeur)

1. magistrat în vechea Romă care efectua recensământul cetățenilor și al averilor acestora și supraveghea moravurile.
2. persoană care are sarcina de a cenzura tipăriturile, publicațiile, corespondența.
3. cel care verifică gestiunea unei întreprinderi, bănci, societăți etc.
 

cenzura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. censurer)

1. a aplica măsuri de cenzură; (p. ext.) a interzice (o publicație).
2. (fig.) a supraveghea (moravurile).
3. a adopta o moțiune de cenzură.
4. a pronunța o sancțiune împotriva cuiva; a blama, a dezaproba; a condamna.
 

cocotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cocotte)

1. femeie de moravuri ușoare; prostituată.
 

comedie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. comédie, lat. comoedia)

1. operă dramatică cu subiect (și deznodământ) vesel, care ridiculizează diverse defecte, moravuri sau situații.
2. (fig.) prefăcătorie, falsitate, ipocrizie.