Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. géomores)
1. pl. oligarhia rurală în Grecia antică.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat. morus „dud, agud”)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. moria)
1. inv. tulburare mintală caracterizată printr-o stare de euforie, puerilism şi tendinţa de a face glume.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. moriformis)
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT moriformis
4. DE maulbeerartig; maulbeerförmig
6. HU szederalakú, szederformájú
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. morigerare)
1. (livr.) a îndrepta pe cineva moderându-i excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accès, lat. accessus)
1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (engl. access)
1. (inform.) a avea acces, a intra într-o reţea, într-un program.
2. a obţine o instrucţiune din memorie, pentru a o executa.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adressable)
1. (inform.; despre o memorie) care permite a se ajunge direct la singura informaţie căutată.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (adresabil + -itate)
1. grad de solicitare.
2. calitatea de a se adresa unei mase largi.
3. caracterul a ceea ce poate fi adresat.
4. (marketing) capacitatea de a ajunge la un individ sau grup specific în timpul unei campanii.
5. (informatică) capacitatea de adresare a unui banc de memorie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)
1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. amnésique)
1. I. (med.) care se referă la amnezie; care este afectat de amnezie.
2. (med.) ictus ~ = sindrom neurologic care se caracterizează printr-o pierdere bruscă de memorie (această tulburare este reversibilă în câteva ore și este considerată benignă); amnezie globală tranzitorie.
3. II. persoană care a fost atinsă de amnezie.