Dictionar

motivație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. motivation)

1. ansamblu de motive care explică un act, o conduită; motivare, justificare, argumentare.
2. (psih.) ansamblu de factori dinamici care determină comportamentul unui individ.
 

conație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. conation)

1. ansamblu de procese psihice apărute ca o consecință a acțiunii.
2. (filosofie) motivație, voință, impuls care determină un act, un efort oarecare.
 

demotivat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. démotivé)

1. califică un cuvânt ale cărui elemente și-au pierdut sensul.
2. care a pierdut orice motivație.
 

motivare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (motiva)

1. acțiunea de a motiva; motivație.
2. cerere pentru a motiva o absență, o acțiune etc.
 

motivațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. motivationnel, engl. motivational)

1. care servește de motivație.
 

nemotivat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. non-motivé)

1. care nu are sau nu-și găsește motivare.
2. care nu este motivat de ceva, care este fără motivație.
3. (antonim) motivat.
 

pansexualism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. pansexualisme)

1. concepție de sorginte freudiană care exagerează rolul instinctului sexual în viața psihică.
2. (psihanaliză) doctrină, în prezent depășită, care consideră că fiecare act uman se explică printr-o motivație sexuală subconștientă (libido).