Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. motricité)
1. (fiziologie) facultatea motrice controlată de centrii nervoși care permite contracția musculară și mișcarea; motilitate.
2. test de ~ = test folosit pentru a măsura abilitățile motorii ale unui subiect.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. psychomotricité)
1. integrare a funcţiilor motrice cu cele psihice, ca efect al educaţiei şi al dezvoltării sistemului nervos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vaso-motricité)
1. funcţie regulatoare a circulaţiei sângelui, prin reglarea diametrului arterelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. allocinésie)
1. tulburare de motricitate constând în executarea fără voie a altei mişcări în locul celei dorite.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ciliaire)
1. care are formă de cil; care se referă la cili.
2. califică elementele anatomice legate de motricitatea oculară.
3. (anat.) corp ~ = porțiunea anterioară a coroidei de care este atașat cristalinul.
4. (anat.) ganglion ~ = ganglion nervos implicat în motricitatea oculară.
5. (anat.) mușchi ~ = mușchiul irisului implicat în acomodare.
6. (anat.) nerv ~ = nerv implicat în motricitatea oculară.
7. (anat.) proces ~ = glandă situată în spatele irisului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. motilité)
1. proprietate a anumitor celule nervoase de a determina contracţii musculare; motricitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. sensori-moteur)
1. care se referă în acelaşi timp la funcţiile senzoriale şi la motricitate.