Dictionar

monticul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. monticule, lat. monticulus)

1. mică ridicătură de teren cu aspect de movilă; grămadă de materiale, de pietre etc.
2. (anat.) mică proeminență rotunjită.
 

tumul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. tumulus)

1. movilă de pământ înălțată de unele popoare, începând din neolitic, în scop funerar, ca observator astronomic sau semn geodezic.
 

ridicătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ridica + -ătură)

1. parte mai ridicată; proeminență; convexitate; protuberanță.
2. ridicare de lucruri grele.
3. ~ de pământ = movilă; dâmb.
4. (înv.) înălțare în rang.
5. (anton.) adâncitură, depresiune, lăsătură.
 

înălțătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înălța + -tură)

1. ridicătură (de pământ); colină, deal, înălțime, movilă.
 

moviliță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (movilă + -iță)

1. diminutiv al lui movilă; (reg.) moviluță.
 

copancă

Parte de vorbire:  s.f. (Maramureș)  
Etimologie: (ucr. копанка)

1. movilă de pământ formată în păduri din putrezirea copacilor scoși din rădăcină de vânt.
2. groapă făcută de căderea unui copac.