Rezultate secundare (Mult;):
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
2. FR plusieurs; beaucoup
5. RU мноrочисленный
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. multi-, cf. lat. multi, multus „mult, numeros”)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (multi- + anual)
1. (despre plante) care trăiește câțiva ani înainte de a înflori; peren.
2. desfășurat pe mai mulți ani; care durează câțiva ani.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. multiarticulé)
2. (zool.) care este compus din multe articole.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (multi- + gr. athlos)
1. probă sportivă care combină mai multe întreceri atletice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr., engl. multiaxial)
1. cu mai multe axe; implicând mai multe axe; pluriaxial.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aberrance)
1. caracteristică a unei mărimi care se îndepărtează cu mult de la valoarea nominală; aberaţie.
2. (în limbajul uzual) aberaţie, anomalie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)
1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abioseston)
1. (biologie) mulțimea particulelor detritice suspendate în apă (sărată sau dulce); totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. absorber, lat. absorbere)
1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoştinţe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)
1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.
2. trecere de la concret la abstract.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstractionnisme)
1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.
2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.