alpin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alpin, lat. alpinus)

1. caracteristic munților Alpi; (prin ext.) din regiunile muntoase înalte; alpestru.
2. care se referă la Alpi și la munții care sunt comparabili cu aceștia.
3. care trăiește în Alpi sau care este de acolo; alpic.

altaic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. altaïque)

1. din regiunea munților Altai.
2. limbi ~ce = limbi turcice, mongole și tunguse.

calotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calotte)

1. fiecare dintre cele două părți ale unei sfere, obținute prin secționarea acesteia cu un plan.
2. ~ craniană = partea superioară a cutiei craniene; ~ glaciară = masă de gheață care acoperă regiunile polare sau părțile superioare ale munților foarte înalți; inlandsis.
3. parte a unei pălării care acoperă capul.
4. tichie (pe creștetul capului).
5. partea superioară a unei cupole semisferice, a unei excavații; boltă de tunel.
6. partea superioară a unei turele.
7. piesă metalică de formă emisferică.

circ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cirque, lat. circus)

1. construcție vastă descoperită, de forma unui amfiteatru, unde aveau loc jocurile publice (la romani).
2. reprezentație al cărei program cuprinde numere de gimnastică, acrobație, dresaj de animale etc.
3. incinta circulară unde se desfășoară spectacolele de circ (2).
4. depresiune circulară în regiunile înalte ale munților, formată prin eroziune sau prin acțiunea unui ghețar.
5. ~ lunar = crater lunar.

crioplancton

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. cryoplancton)

1. plancton alcătuit din microorganismele care trăiesc în zăpada sau apa înghețată care caracterizează ghețarii sau zonele înalte ale munților.

extracarpatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (extra1- + carpatic)

1. situat în afara arcului munților Carpați.