Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. musulman)
1. I. referitor la religia stabilită de Mahomed; mahomedan.
2. care pretinde că este de religie islamică, care practică această religie.
3. II. adept al religiei stabilite de Mahomed; mahomedan, (prin restr.) turc.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. turkmen. adat „tradiție, obicei”)
1. ansamblu de legi nescrise, obiceiuri şi tradiţii la musulmani.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caïd)
1. titlu în trecut al guvernatorului unei provincii, al unui oraş din statele musulmane din Africa de Nord, cu atribuţii judecătoreşti.
2. (fam.) persoană tiranică într-un anturaj; şef de bandă criminală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calife)
1. titlu purtat de şeful religios şi politic la musulmanii sunniţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. Coran, germ. Koran)
1. cartea sfântă la musulmani, care conţine învăţăturile profetului Mahomed.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. croisade, it. cruciata)
1. nume dat expediţiilor cu caracter militar întreprinse în evul mediu de ţările din Europa apuseană în Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberării locurilor sfinte de sub musulmani, urmăreau cucerirea de noi teritorii; (p. ext.) orice expediţie militară împotriva unor eretici sau a adepţilor altei religii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. djinn)
1. spirit binefăcător sau răufăcător în miturile religiei musulmane.