Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accordable)
1. care poate fi în concordanță cu altceva.
2. (despre instrumente muzicale) care poate fi acordat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. aerophon)
1. (despre instrumente muzicale) care produce sunetele prin punerea în vibraţie a unei coloane de aer dintr-un tub sau a unor ancii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. audition, lat. auditio)
1. indentificare a sunetelor cu ajutorul simţului auditiv.
2. audiere de muzică cu un public restrâns.
3. în primă ~ = (despre executarea unei compoziţii muzicale) pentru prima oară în public.
4. recepţionare de semnale audio.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. autophone)
1. (despre instrumente muzicale) care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale (* xilofonul și gongul sunt instrumente autofone); idiofon.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bouquet)
1. mănunchi de flori aranjate şi legate împreună.
2. (p. ext.) grup de obiecte de acelaşi fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) luate împreună.
3. grup de arbori de aceeaşi specie în cadrul unui arboret.
4. aromă specifică a unor băuturi şi preparate din fructe şi legume.
5. ansamblu din două-trei macarale pentru manevrele curente ale velelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cyclique, gr. kyklikos)
1. adj. care se desfăşoară în cicluri; periodic.
2. (despre compoziţii muzicale) alcătuit din mai multe părţi independente.
3. (despre flori) toate elementele dispuse în verticil.
4. (despre compuşi chimici) care are catenele închise în ciclu.
5. s. n. (cinem.) suită de desene, fazele unei mişcări care, funcţional, se repetă.