Dictionar

Rezultate secundare (Muzicii):

Adaptaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adaptation)

1. acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; adaptare.

2. acțiunea de transpunere a unei opere dintr-un gen literar sau artistic în altul.

3. adaptarea versurilor la muzică sau a muzicii la versuri.

4. proces prin care o ființă sau un organ se adaptează în mod natural la noile condiții de existență.

5. (var.) adaptațiune.

6. (antonime) inadaptare, neadaptare.


Armonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.

2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.

3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.

4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.

5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.


Artă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. art, lat. ars, artis)

1. formă a activităţii umane care oglindeşte realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparţin acestei forme.

2. operă de ~ = operă rezultată din activitatea artistică creatoare.

3. ~e liberale = denumire dată în învăţământul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei şi teoriei muzicii (quadrivium).

4. îndemânare deosebită, pricepere, măiestrie, abilitate.

5. ~ militară = parte a ştiinţei militare care studiază teoria şi practica pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă şi a războiului.


Calistenie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. callisthénie)

1. ansamblu de exerciţii fizice pentru copii, din mişcări rapide (marşuri şi dansuri) în ritmul muzicii.


Castanietă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. castagnette, sp. castañeta)

1. (pl.) instrument muzical de percuţie pentru acompanierea dansului şi a muzicii, din două plăcuţe de lemn, care se prind de degete şi, prin lovire, produc un sunet sec.


Cuadrofonie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. quadrophonie)

1. tehnică de captare și redare a sunetului care folosește patru canale independente și permite reproducerea muzicii și a efectelor sonore cu o impresie accentuată de spațiu; cvadrifonie, tetrafonie.

2. (var.) quadrofonie.