Rezultate secundare (Mântuitor,):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. messianisme)
1. credinţă într-un mântuitor divin al lumii, care apare în dogmele mozaice şi creştine; curent filozofic idealist, bazat pe idei mistico-religioase, mesianice.
2. (prin ext.) ideologie care anunță o lume miraculoasă și decisiv mai bună.
3. atitudine profetică şi de exaltare în împlinirea unei misiuni prin sacrificiu.
4. (psihiatrie) convingere delirantă a unui subiect care se identifică cu Mesia și încearcă să facă prozelitism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. rédempteur, lat. redemptor)
1. care asigură redempţiunea; mântuitor, izbăvitor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. transfiguration, lat. transfiguratio)
1. acțiunea de a transfigura, starea a ceea ce este transfigurat; transfigurare.
2. (religie; sintagmă) ~ia Domnului = Sărbătoarea religioasă a Schimbării la față a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Taborului.
Parte de vorbire: I. adj. (înv.), II. s.m. (înv.)
Origine: (răscumpăra + -tor)
1. I. care poate fi răscumpărat; răscumpărabil.
2. care manifestă tendință de răzbunare; răzbunător.
4. II. mântuitor.