Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. messianisme)
1. credinţă într-un mântuitor divin al lumii, care apare în dogmele mozaice şi creştine; curent filozofic idealist, bazat pe idei mistico-religioase, mesianice.
2. (prin ext.) ideologie care anunță o lume miraculoasă și decisiv mai bună.
3. atitudine profetică şi de exaltare în împlinirea unei misiuni prin sacrificiu.
4. (psihiatrie) convingere delirantă a unui subiect care se identifică cu Mesia și încearcă să facă prozelitism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. rédempteur, lat. redemptor)
1. care asigură redempţiunea; mântuitor, izbăvitor.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. salvateur, lat. salvator)
1. I. care salvează, sau poate salva.
2. care mântuiește, care este în stare să asigure, să procure mântuirea.
3. II. persoană care salvează sau poate salva.
4. (prin special.) persoană care dezrobește sau poate dezrobi.
5. cel care mântuiește, care asigură mântuirea; mântuitor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. transfiguration, lat. transfiguratio)
1. acțiunea de a transfigura, starea a ceea ce este transfigurat; transfigurare.
2. (religie; sintagmă) ~ia Domnului = Sărbătoarea religioasă a Schimbării la față a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Taborului.
Parte de vorbire: I. adj. (înv.), II. s.m. (înv.)
Origine: (răscumpăra + -tor)
1. I. care poate fi răscumpărat; răscumpărabil.
2. care manifestă tendință de răzbunare; răzbunător.
4. II. mântuitor.