Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. mélée)
1. (sport) luptă corp la corp; (spec.) grămadă la rugbi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. guillemets)
1. semne de punctuaţie („” sau « ») pentru a scoate în evidenţă citate, titluri, vorbirea directă etc.; semnele citării.
Parte de vorbire: s.f. (regional)
Origine: (necunoscută)
1. cal mare și slab; gloabă, mârțoagă, (regional) melegar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. méléna)
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. mélée)
1. (sport) luptă corp la corp.
2. (rugbi) grămadă organizată în care echipele adverse se împing cu scopul de a înainta și de a recupera mingea introdusă la sol.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. abecedarius, fr. abécédaire)
1. carte elementară pentru învăţarea scrisului şi cititului.
2. (fig.) primele noţiuni ale unei ştiinţe sau profesiuni; abc.
3. (var. înv.) abețadar, abețe, abițedar, abițidar.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abiotique)
1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acrostiche, gr. akrostikhos)
1. poezie în care iniţialele versurilor, citite vertical, formează un cuvânt, o sintagmă etc.
2. poem în care cuvântul sau expresia ascunsă apare citind primele litere, primele silabe sau primele cuvinte ale fiecărei linii pe verticală; putem complica citirea (un cuvânt sau o literă din două, ultimele litere, al doilea cuvânt etc.) pentru a transforma acest poem într-o problemă enigmistică.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. adamisme)
1. doctrină a unor eretici din primele secole ale creştinismului, care apăreau goi în adunări; doctrina adamiților.
2. orientare în cadrul akmeismului, care manifesta preferinţa pentru elementul biologic primitiv.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adaptabilité)
1. capacitatea de adaptare la situații sau medii noi.
2. capacitatea unui sistem, a unei regiuni sau a unei comunități, de a-și ajusta mecanismele și structura pentru a ține cont de schimbările reale, potențiale sau presupuse de mediu.
3. capacitatea unei organizații sau a unui individ de a se adapta la noile tehnologii, noile condiții de piață și noile moduri de lucru.
4. (antonime) inadaptabilitate, neadaptabilitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. adnatus)
1. (bot.; despre organe) crescut pe un alt organ; atașat direct, părând să se unească.
2. (referitor la lamelele unei ciuperci) aderent.