Parte de vorbire: s.f.
Origine: (măreț + -ie)
1. faptul de a fi măreț; sumă de calități care trezesc admirație, uimire, splendoare.
2. atitudine plină de mândrie, de încredere în calitățile proprii; semeție, trufie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)
1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. auguste, lat. augustus)
1. (ca epitet dat monarhilor sau membrilor familiilor princiare) preamărit, slăvit.
2. (fig.) maiestuos, măreţ, impunător.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. babylonisch)
1. babilonian.
2. uriaş, enorm, măreţ, somptuos; (fig.) exuberant.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. brillant)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brillance)
1. strălucire.
2. (fig.) splendoare, măreţie, pompă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. colose, lat. colossus, gr. kolossos)
1. statuie de o mărime şi de o măreţie uimitoare.
2. (fig.) om, fiinţă (sau obiect) de proporţii uriaşe.