Dictionar

abderit

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (germ. Abderit „prostănac”)

1. om simplu, mărginit și caraghios.
 

acuminat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acuminé, lat. acuminatus)

1. (bot.; despre organe) terminat cu un vârf lung și ascuțit.
2. (bot.) cu vârful lung ascuțit și cu marginile concave (capsulă, frunză, petală).
 

acut, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. acutus, it. acuto)

1. ascuțit, pătrunzător.
2. (despre durere) intens, violent.
3. (despre boli) cu evoluție rapidă.
4. (despre sunete) înalt, ascuțit.
5. (bot.) cu vârf scurt și ascuțit, apropiat de 90°, având marginile drepte sau slab convexe (frunză, fruct).
6. (bot.) cu muchia ascuțita (tulpină).
 

adorație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adoration, lat. adoratio)

1. iubire, admirație nemărginită.
2. divinizare, venerație.
 

adulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adulation, lat. adulatio)

1. faptul de a adula; admirație fără margini, flatare excesivă; adulare.
2. (var.) adulațiune.
3. (antonime) detestare, disprețuire.
 

alee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allée)

1. drum într-un parc, într-o grădină, pe margini cu arbori, flori.
2. stradă îngustă; intrare.
3. înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitectuale.