Dictionar

afon, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

1. I. care suferă de afonie; care n-are voce sau simț muzical.
2. consoană ~ă = consoană care se pronunță fără vibrarea coardelor vocale, surdă.
3. II. persoană care suferă de afonie, care nu are voce sau simț muzical sau care cântă fals.
 

inexistent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inexistant)

1. care nu există, care n-are ființă; neexistent, nul.
2. care nu are nicio valoare, nicio importanță; care nu joacă niciun rol (într-o întâlnire sportivă, o dezbatere).
3. (fig.) (despre persoane) lipsit de importanță, șters; neimportant, neglijabil.
 

neisprăvit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (isprăvi)

1. care nu este isprăvit, care este lăsat neterminat.
2. care nu se termină niciodată, care n-are capăt sau sfârșit; infinit.
3. (și subst.) (persoană) care nu are nici o situație, nici un rost.
4. (și subst.) (om) incapabil.
5. (antonim) isprăvit.