Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. pronaos, cf. gr. pro - înainte, naos - templu)
1. partea dinspre ușă a unei biserici; tindă.
2. încăpere a unui templu grec, care servea ca vestibul și era așezată în fața sanctuarului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat cella)
1. (antichitate) sală sau spațiu într-un templu grec sau roman, unde se află statuia zeului protector; naos.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat., it. ferula, cf. fr. férule)
1. (antichitate) baston, simbolul demnității sacerdotale.
2. (mitologie) un fel de toiag înconjurat de viță de vie și iederă, care se termină cu un con de pin sau frunze de viță de vie; tirs.
3. (religie) cârjă episcopală medievală.
4. (arhitectură creștină) spațiu introductiv al vechilor bazilici occidentale destinat unor activități specifice; naos, nartex.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. jubé)
1. tribună transversală în formă de galerie, care se înalţă între naos şi cor, în unele catedrale gotice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. narthex)
1. încăpere care precedă naosul unui templu bizantin; pronaos; pridvorul unei biserici.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., it. nave, lat. navis)
1. vas plutitor de dimensiuni mari, amenajat şi echipat pentru a se deplasa pe, sau sub apă; vapor.
2. aeronavă.
3. ~ cosmică = astronavă.
4. partea centrală a unei biserici creştine; naos, nefă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. péridrome, gr. peridromos)
1. galerie, spaţiu acoperit care înconjură o clădire la nivelul solului, ca loc de plimbare.
2. spaţiu între peretele exterior al naosului şi coloanele care înconjură un templu antic.