naturalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. naturalisme)

1. curent, tendință în artă și literatură care își propune reproducerea obiectivă a realității, acordând preferință aspectelor urâte, vulgare ale naturii omenești.
2. curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a sec. XIX sub influența scientismului și pozitivismului, care susținea ideea determinismului social și biologic în explicarea caracterelor umane.
3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natură.
4. doctrină potrivit căreia nu există supranatural, natura existând prin ea însăși, printr-un principiu imanent ei.
5. doctrină după care viața morală trebuie să se conformeze legilor naturii.

naturalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. naturaliste)

1. (adept) al naturalismului.
2. I. care se bazează pe conceptul de natură.
3. care aparține naturalismului, privitor la naturalism.
4. II. specialist în științele naturii.
5. savant care se dedică istoriei naturale, care se atașează de studiul plantelor, mineralelor, animalelor etc.

naturalistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. naturalistico)

1. în sensul naturalismului, conform cu natura.

naturalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. naturalité, lat. naturalitas)

1. însușirea de a fi natural; naturalețe.

naturaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. naturaliser)

1. a acorda unui străin cetățenia.
2. (despre plante și animale) a aclimatiza.
3. (despre idei, obiceiuri, expresii) a adopta.

naturalizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (naturaliza)

1. acțiunea de a (se) naturaliza și rezultatul ei; (înv.) naturalizație.
2. acțiunea prin care se conferă unui străin (sau apatrid) cetățenia țării în care își are domiciliul.
3. adaptare a organismelor într-un mediu nou; aclimatizarea plantelor sau animalelor la un mediu străin.
4. pregătirea și umplerea animalelor moarte pentru a le da un aspect viu; taxidermie.
5. (antonime) denaturalizare, (rar) denaturalizat, (înv.) denaturalizație.

biogrupă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biogroupe)

1. număr de plante și animale naturalizate și situate într-un cadru ce redă sau se aseamănă cu mediul lor natural.

carbonificare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. carbonificare)

1. proces de formare a cărbunilor naturali, prin ardere lentă, în lipsa oxigenului.

climatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. climatique)

1. care ține de climat; propriu climatului; climateric.
2. arhitectură ~ = arhitectură adaptată la climă.
3. (ecologie) schimbare ~ = variația climei datorată factorilor naturali sau umani.
4. (ecologie) încălzire ~ = creștere susținută a temperaturii medii a Pământului, suficientă pentru a provoca schimbări de climă.
5. (ecologie) urgență ~ = necesitatea de a acționa rapid pentru a limita pe cât posibil gazele cu efect de seră care încălzesc Pământul.

denaturaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dénaturaliser)

1. a ridica naturalizarea (cuiva), a-l priva de drepturile câștigate prin naturalizare.

erozivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. erosivity)

1. însușirea de a fi eroziv.
2. măsură în care un sol este expus eroziunii agenților naturali.

estrogenoterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. oestrogénothérapie)

1. (med.) utilizarea terapeutică a estrogenilor naturali sau sintetici; tratament cu estrogen.