Dictionar

nautic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. nautique, lat. nauticus)

1. adj. referitor la navigație.
2. (despre un sport) care se practică pe, în apă.
3. s. f. navigație (2).
 

aerian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérien)

1. aflat în aer sau care conține aer.
2. produs în aer.
3. referitor la aviație.
4. linie ~ă = traseu aeronautic; alarmă ~ă = alarmă prin care se anunță un atac aerian.
5. (fig.) diafan, transparent; vaporos.
6. (fam.) distrat, visător.
 

aerobie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérobie)

1. microorganism care se dezvoltă în prezența aerului.
2. (în industria aeronautică) propulsare care nu poate avea loc decât în atmosferă.
 

aerodinamician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aérodynamicien)

1. specialist în aerodinamică.
2. (aeronautică) inginer care proiectează, dezvoltă și îmbunătățește profilurile vehiculelor propulsate în spațiul aerian.
 

aeronautic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aéronautique)

1. adj. referitor la aeronautică.
2. s. f. tehnica construirii și conducerii aeronavelor, precum și a navigației aeriene.
 

aerostație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérostation)

1. ramură a aeronauticii care studiază construcția și zborul aerostatelor.
 

astronautic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. astronautique)

1. adj. referitor la astronautică.
2. s. f. știința și tehnica zborurilor cosmice: cosmonautică.