Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Biokosmonautik)
1. știință care studiază reacțiile diferitelor organisme în timpul zborurilor cosmice; bioastronautică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (glacionaut + -ică)
1. disciplină care studiază gheţarii la faţa locului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aérobie)
1. microorganism care se dezvoltă în prezenţa aerului.
2. (în industria aeronautică) propulsare care nu poate avea loc decât în atmosferă.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. aérodynamicien)
1. specialist în aerodinamică.
2. (aeronautică) inginer care proiectează, dezvoltă și îmbunătățește profilurile vehiculelor propulsate în spațiul aerian.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aéronautique)
1. adj. referitor la aeronautică.
2. s. f. tehnica construirii şi conducerii aeronavelor, precum şi a navigaţiei aeriene.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. astronautique)
1. adj. referitor la astronautică.
2. s. f. ştiinţa şi tehnica zborurilor cosmice: cosmonautică.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. astronauticien)
1. specialist în astronautică.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. atterrisseur)
1. (aeronautică) dispozitiv plasat sub o aeronavă (retractabil în zbor) pe care se sprijină o aeronavă când se află la sol și care permite acesteia să decoleze și să aterizeze lin și fără riscuri; tren de aterizare.
2. (prin analogie) plutitoare care permit unui hidroavion să aterizeze lin pe apă.