Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. navigateur, it. navigatore)
1. marinar.
2. membru din echipajul unei (aero)nave care dirijează navigaţia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. argonaute, gr. argonautes)
1. (mit.; pl.) eroi antici greci care au plecat în Colchida (pe corabia „Argo”) în căutarea lânii de aur.
2. (fig.) navigator îndrăzneţ.
3. moluscă cefalopodă din mările calde.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. astronavigation)
1. tehnică de navigație care îi permite unui navigator să-și determine cu precizie poziția fizică actuală în spațiu sau pe suprafața pământului cu ajutorul corpurilor cerești vizibile (stele, planete, soare și lună); navigație spațială.
Parte de vorbire: s.
Origine: (glacio- + -naut)
1. navigator printre gheţari; specialist în glacionautică.
Parte de vorbire: afix
Origine: (fr. naut/o/-, -naute, lat. nauta, gr. nautes „marinar”)
1. „cel care conduce (sau călătoreşte cu) o navă, care pluteşte, navigator”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. oceanaute, fr. océanaute)
1. navigator care explorează străfundurile oceanelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. radioalignement)
1. dispozitiv electromagnetic care permite unui navigator să fie ghidat de-a lungul unui ax.