Dictionar

navigație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. navigation, lat. navigatio)

1. conducere a unei (aero)nave; navigare.
2. știința și tehnica de a conduce o (aero)navă; nautică.
3. ramură a transporturilor și a comunicațiilor pe apă și în aer.
 

aeronavigație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Aeronavigation)

1. ansamblul de tehnici care permit unui pilot de aeronavă să-i controleze deplasarea; navigație aeriană.
 

astronavigație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. astronavigation)

1. tehnică de navigație care îi permite unui navigator să-și determine cu precizie poziția fizică actuală în spațiu sau pe suprafața pământului cu ajutorul corpurilor cerești vizibile (stele, planete, soare și lună); navigație spațială.
 

circumnavigație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. circumnavigatio, fr. circumavigation)

1. călătorie pe mare în jurul unui continent sau împrejurul lumii.
 

electronavigație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électronavigation)

1. (mar.) metodă de navigație costieră cu ajutorul aparatelor electrice de navigație.
 

radionavigație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. radionavigation)

1. navigație care folosește procedee radioelectrice pentru conducerea (aero)navelor; navigație radio.
 

aeronautic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aéronautique)

1. adj. referitor la aeronautică.
2. s. f. tehnica construirii și conducerii aeronavelor, precum și a navigației aeriene.
 

aeronavigație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Aeronavigation)

1. ansamblul de tehnici care permit unui pilot de aeronavă să-i controleze deplasarea; navigație aeriană.
 

astrocompas

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (astro- + compas)

1. instrument de navigație în mările polare care indică direcția cu o alidadă ce vizează un astru.
 

astronavigație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. astronavigation)

1. tehnică de navigație care îi permite unui navigator să-și determine cu precizie poziția fizică actuală în spațiu sau pe suprafața pământului cu ajutorul corpurilor cerești vizibile (stele, planete, soare și lună); navigație spațială.
 

baliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balise)

1. reper de navigație care marchează diferite puncte terestre, maritime sau fluviale, precum și prezența unui obstacol.
2. reper indicator al poziției unui punct topografic.
 

cabotaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cabotage)

1. navigație maritimă de-a lungul coastei între localități apropiate.