Dictionar

național, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. national, lat. nationalis)

1. adj. referitor la o națiune.
2. limbă ~ă = limbă comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni; șosea ~ă = șosea care leagă centrele importante ale unei țări.
3. s. m. persoană care aparține unui stat prin naționalitate.
4. sportiv al naționalei.
5. s. f. echipă sportivă reprezentativă a unei țări.
 

național-socialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Nationalsozialismus, fr. national-socialisme)

1. nazism.
 

național-socialist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste)

1. adj. referitor la național-socialism, propriu național-socialismului.
2. s.m. f. adept al național-socialismului; nazist.
 

naționalicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (național + -icesc)

1. care se referă la națiune, care este propriu sau aparține unei națiuni, care caracterizează o națiune; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective; național, (înv.) naționalnic.
 

naționalicește

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (național + -icește)

1. în mod național.
 

naționalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. nationalisme)

1. doctrină, mișcare politică care pretinde pentru o naționalitate dreptul de a forma o națiune.
2. ideologie și politică care urmărește întreținerea izolării și ațâțarea neîncrederii și urii între diferite naționalități.
3. sentiment care constă în exaltarea ideii naționale; doctrină bazată pe acest sentiment.
 

agrement

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrément)

1. plăcere, distracție, divertisment.
2. (jur.) consimțământ, încuviințare, acord internațional între părți în scopul reglementării raporturilor juridice.
 

alertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convențional internațional folosit pentru a atrage atenția asupra evoluției diverselor fenomene cerești.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.
 

ambasador, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. ambassadeur)

1. diplomat de cel mai înalt rang, care reprezintă un stat pe lângă un alt stat sau o organizație internațională.
2. persoană însărcinată cu o misiune, cu un mesaj.
 

anarhosindicalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (rus. anarho-sindikalist)

1. I. legat de anarhosindicalism.
2. II. susținător al anarhosindicalismului, curent din mișcarea sindicală internațională influențat de ideile anarhismului.
 

antimilitarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( fr. antimilitarisme)

1. concepție și mișcare internațională de masă îndreptată împotriva politicii militariste și a războaielor imperialiste.
 

antinazist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (cf. germ. antinazistisch)

1. (persoană) care se opune nazismului, ideologiei național-socialiste.