necesita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. nécessiter)

1. a impune, a reclama ca absolut necesar.

necesitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. nécessité, lat. necessitas)

1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate.
2. (pl.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei.
3. cu ~ = în mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situație excepțională în care statul poate lua anumite măsuri în interesul apărării țării.
4. categorie filozofică desemnând însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare.

aboliționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abolitionnisme)

1. mișcare politică apărută la sfârșitul sec. XVIII în S.U.A., care susținea desființarea sclavajului.
2. curent de opinie care susține necesitatea abolirii unor relații sociale, a unui regim politic, unei pedepse.

acciz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accise)

1. impozit indirect, instituit asupra produselor și serviciilor de primă necesitate.

a fortiori

Parte de vorbire:  loc. adv., adj. inv.  
Etimologie: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)

1. care se impune cu necesitate.
2. (log.; despre raționamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atâtea temeiuri.

alarmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alarme)

1. anunțare a unui pericol iminent care necesită măsuri urgente.
2. semnal, chemare pentru a lua armele.
3. (fig.) neliniște, teamă; alertă.

alternativă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alternative)

1. posibilitate sau necesitate de a alege între două soluții, situații etc. care se exclud.
2. fiecare dintre cele două opțiuni ale unei alternative; soluție alternativă.
3. (rar) succesiune a două lucruri care revin rând pe rând; alternanță.

ambulatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ambulatoire, lat. ambulatorius)

1. adj. care umblă, merge; fără loc stabil.
2. (zool.; despre organe) care servește la mers.
3. (despre tratamente) care nu necesită spitalizare.
4. s. n. dispensar.