Dictionar

nectar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. nectar, gr. nektar, germ. Nektar)

1. (mit. gr.) băutură a zeilor, despre care se credea că face nemuritor pe cel care o gustă.
2. suc dulce secretat de unele glande ale florilor.
3. (fig.) băutură fermentată; licoare.
 

NECTARI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. nectari-, cf. lat. nectar, gr. nektar „nectar”)

1. „nectar”.
 

nectarie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. nectaire)

1. glandă vegetală nectariferă.
 

nectarifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. nectarifère)

1. (despre plante, glande) care secretă nectar (2).
 

nectarină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. nectarine)

1. varietate de piersici cu pielița fără puf.
 

nectariniide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Nektariniiden)

1. familie de păsări mai mici decât o nucă, cu luciri metalice, care se hrănesc cu nectar.
 

nectarivor, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. nectarivore)

1. (zoologie) care se hrănește cu nectar.
 

adenofor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. adénophore)

1. (bot.) organ care poartă glandele nectarifere.
2. (bot.) organ care susține glandele nectarifere; suportul glandei nectarifere.
 

autosincronizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto2 +sincronizare)

1. operație simplificată de conectare a generatoarelor sincrone în paralele cu rețeaua.
 

colostomie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. colostomie)

1. (med.) procedură chirurgicală de creare a unui anus artificial, constând în conectarea unui segment al colonului de peretele abdominal printr-o mică deschidere, care face posibilă evacuarea scaunelor într-un buzunar special lipit pe burtă; coloproctie.
 

comutație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commutation, lat. commutatio)

1. comutare; schimbare, mutație.
2. totalitatea operațiilor de conectare și deconectare a liniilor, efectuate în scopul realizării unei legături telefonice sau telegrafice.
3. trecere a unei secțiuni a înfășurării induse a rotorului unei mașini electrice cu colector dintr-o cale de curent într-alta în cursul rotirii rotorului.
4. figură de stil prin care sunt puse în opoziție două propoziții, astfel încât prin schimbarea ordinii cuvintelor să rezulte un sens contrar.
 

conectică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. connectique)

1. tehnica și echipamentul de conectare ale diferitelor elemente ale unei configurații informatice.
 

conexiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. connexion, lat. conexio)

1. legătură, înlănțuire; intercondiționare între obiecte, fenomene și procese; raport reciproc, relație de conexitate; concatenație.
2. (fil.) ~ generală (sau universală) = totalitatea formelor de legătură, interacțiune și condiționare reciprocă a obiectelor și fenomenelor în mișcare din univers; ~ inversă = feedback.
3. legătură între două sau mai multe conductoare electrice.
4. conectare.