Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ne- + cunoaștere)
1. faptul de a nu poseda cunoștințe, informații, date asupra unui subiect, asupra unei probleme; lipsă de cunoaștere; neștiință.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agrammatisme)
1. necunoaştere a vorbirii şi a scrierii corecte; incultură, ignoranţă.
2. pierdere a capacităţii de a exprima cuvintele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. hypercorrection)
1. greşeală de limbă izvorâtă din necunoaşterea adevăratei forme a etimonului unui cuvânt de către vorbitor şi din teama acestuia de a nu greşi, din efortul conştient de a se conforma mecanic normelor limbii literare; hiperliterarizare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. incompétence)
1. lipsă de competenţă; lipsă de pregătire în exercitarea unei funcţii; necompetență.
2. incapacitatea unei autorități publice de a efectua un act juridic; necompetență.
3. (loc. subst.) (drept) ~ negativă = necunoașterea de către o instituție a drepturilor sale, pe care le consideră mai puțin extinse decât sunt.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. putatif, lat. putativus)
1. (jur.) presupus a avea existenţă legală.
2. căsătorie ~ă = căsătorie încheiată de bunăvoie, dar în necunoaşterea unor cauze ce împiedică validitatea ei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ténètres, lat. tenebrae)
1. (pl.) întunecime profundă, beznă, întuneric; obscuritate.
2. (fig.) necunoaştere, ignoranţă.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (grec. asomatos „fără trup”)
1. „necunoaștere a corpului, lipsit de corp”.