abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

indignare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (indigna)

1. faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o insultă, de o nedreptate sau o acțiune nedemnă.

inechitabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inéquitable)

1. (și adv.) întemeiat pe o nedreptate; injust.

inechitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. iniquité)

1. caracterul a ceea ce este nedrept, a ceea ce dăunează echității; act inic, nedreptate, injustețe.
2. (var.) inichitate.
3. (antonim) echitate.

inicvitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. iniquitas)

1. caracterul a ceea ce este inic, nejust; nedreptate gravă, inechitate.
2. (var.) inicuitate.
3. (antonim) echitate.

injustiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. injustice, lat. iniustitia)

1. lipsă de justiție sau de echitate; act sau situație contrară justiției, echității; nedreptate.
2. (antonime) justiție, inechitate.