Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. negare)
1. a nu recunoaşte (ceva); a tăgădui, a contesta.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abnegare)
1. a tăgădui, a nega, a se lepăda de ceva sau de cineva.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (auto1- + nega)
1. refl. a se nega (pe sine însuşi).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat., it. denegare)
1. a nega, a tăgădui; a refuza.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (ne- + gândire)
1. lipsă de încredere, de prevedere, de judecată sau înțelepciune.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n., III. adv.
Origine: (ne- + gândit)
1. I. care nu este gândit suficient.
2. care apare, se produce pe neașteptate; neprevăzut, neașteptat.
3. (reg; despre oameni) prefăcut.
4. (înv., reg.) care nu are (din naștere) facultatea de a gândi; necugetat.
6. II. (loc. adverb.) pe ~e = în mod neașteptat, deodată; prin surprindere.
7. III. (neobișnuit) fără să gândească; irațional.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. negation, lat. negatio)
1. negare.
2. judecată, propoziție care neagă ceva.
3. semn grafic care arată o negație (în logică sau matematică).
4. cuvânt care dă un sens negativ unei propoziții.
5. categorie a dialecticii care reflectă trecerea de la o calitate la alta, înlăturarea vechiului și afirmarea noului, unitatea dintre continuu și discontinuu în procesul dezvoltării.
6. negarea ~i = principiu fundamental al dialecticii potrivit căruia dezvoltarea este înțeleasă ca un proces continuu de înnoire, de negare și preluare selectivă a vechiului.
7. anulare a repartizării unui absolvent al învățământului superior în vederea angajării pe alt post.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. a-, an-, cf. gr. a-, an- „fără, lipsit de”)
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. abjurer, lat. abiurare)
1. a renega public o credinţă, o doctrină, o opinie.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abnegare)
1. a tăgădui, a nega, a se lepăda de ceva sau de cineva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abnégation, lat. abnegatio)
1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.
2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.
3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abrupt, lat. abruptus)
1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aéroionisateur)
1. aparat pentru concentrarea aeroionilor negativi.