Dictionar

Rezultate principale (Negație.):

Negaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. negation, lat. negatio)

1. negare.

2. judecată, propoziție care neagă ceva.

3. semn grafic care arată o negație (în logică sau matematică).

4. cuvânt care un sens negativ unei propoziții.

5. categorie a dialecticii care reflectă trecerea de la o calitate la alta, înlăturarea vechiului și afirmarea noului, unitatea dintre continuu și discontinuu în procesul dezvoltării.

6. negarea ~i = principiu fundamental al dialecticii potrivit căruia dezvoltarea este înțeleasă ca un proces continuu de înnoire, de negare și preluare selectivă a vechiului.

7. anulare a repartizării unui absolvent al învățământului superior în vederea angajării pe alt post.


Rezultate secundare (Negație.):

Abnegaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abnégation, lat. abnegatio)

1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.

2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.

3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.


Denegație

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. dénégation)

1. acțiunea de a denega și rezultatul ei; denegare.

2. refuzul de a recunoaște drept adevărată o afirmație făcută de oponent în timpul unei proceduri; negare în justiție.

3. (var.) denegațiune.


Apofantic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apophantique, gr. apophantikos)

1. (log.) care evidenţiază existenţa unui raport printr-o afirmaţie sau negaţie cu privire la ceva.


Apostolat

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apostolat, lat. apostolatus)

1. propagare a unor idei, a unei învăţături; îndeplinire cu abnegaţie a unei misiuni.


Cavaler

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)

1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetăţenii bogaţi.

2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.

3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoraţii.

4. ~ de industrie = îmbogăţit în urma speculaţiilor; şarlatan, escroc.

5. om generos, nobil, plin de abnegaţie; om cu purtări alese.

6. bărbat care însoţeşte o femeie în societate.

7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.

8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoţeşte pe miri la cununie.


Denegatoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dénégatoire)

1. cu caracter de denegaţie.


DES-, DE-, DEZ-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. dés-, dé-, cf. lat. dis)

1. „desfacere, negaţie; intrare, pătrundere”.


Devotament

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (după fr. dévouement)

1. atașament sincer față de o persoană sau față de o cauză și hotărârea de a o servi în orice împrejurare și fără rezerve, până la sacrificiu; abnegaţie.

2. (antichitate) actul de a se sacrifica furiei divine pentru a alunga pericolul care se abate asupra tuturor.

3. (var. înv.) devoiement, devuement.