nemulțumit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + mulțumit)

1. care nu este mulțumit; care are o nemulțumire; insatisfăcut, nesatisfăcut, supărat.
2. care exprimă nemulțumire.
3. (var.) (reg.) nemulțămit.
4. (antonime) mulțumit, satisfăcut.

nemulțumitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + mulțumi + -tor)

1. care nu mulțumește; care nu recunoaște binele primit; nemulțumit, nerecunoscător.
2. care nu dă satisfacție; nesatisfăcător.
3. (var.) nemulțămitor.
4. (antonime) mulțumitor, satisfăcător.

buda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bouder)

1. a se arăta nemulţumit (faţă de cineva) printr-o atitudine îmbufnată sau indiferentă.
2. (fam.) a face mutre (cuiva).

content, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. contentus, cf. fr. content)

1. care nu-și mai dorește nimic; care este mulţumit, satisfăcut.
2. (antonime) insatisfăcut, nemulțumit, nesatisfăcut.

incontentabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incontentable)

1. care nu poate fi mulțumit; veşnic nemulţumit.

vociferaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. vocifération, lat. vociferatio)

1. vorbă, exclamație rostită cu voce tare, cu mânie; vociferare.
2. (mai ales la pl.) larmă de voci nemulțumite, mânioase; vociferare.
3. (var.) (înv.) vociferațiune.

încăpea

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. incapere)

1. intr. a fi cuprins în anumite limite; a putea intra într-un spațiu; a intra.
2. (expr.) a nu-și (mai) ~ în piele de gras = a fi foarte gras.
3. (expr.) a nu-și (mai) ~ în piele de bucurie (de mândrie) = a fi foarte bucuros (mândru).
4. (expr.) nu (mai) încape (nici o) îndoială (vorbă, discuție) = se spune pentru a exprima o certitudine.
5. (expr.) a nu (mai) ~ de cineva (sau ceva) = a fi nemulțumit de prezența unei persoane sau a unui lucru.
6. (fig.) a ajunge pe neașteptate (într-o situație grea).
7. (expr.) a ~ pe (sau în) mâna (sau mâinile) cuiva = a ajunge la discreția cuiva.
8. a intra cu greu.
9. tr. a fi în stare să cuprindă.

nemulțumire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + mulțumire)

1. faptul de a fi nemulțumit, starea celui nemulțumit; supărare, mâhnire.
2. neajuns, neplăcere, necaz.
3. (var.) (reg.) nemulțămire.
4. (antonime) mulțumire, satisfacție.