Dictionar

Abate (2)

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.

2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.

3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).

4. (refl.) a se năpusti (asupra).

5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).

6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.

7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.

8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.

9. (refl.) a cădea.


Fatidic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fatidique, lat. fatidicus)

1. hotărât de soartă; profetic.

2. aducător de nenorociri, fatal.


Filozofie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. philosophie, gr. philosophia)

1. concepție generală despre lume și viață, formă a conștiinței sociale, constituind un sistem coerent de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale.

2. ~ lingvistică = teorie neopozitivistă care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului.

3. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al științei.

4. ~ culturii = disciplină teoretică relativ autonomă, care se preocupă de definirea genetică, structurală și funcțională a fenomenului culturii.

5. comportare, fel de a reacționa al cuiva în fața unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea și viața; înțelepciune, stoicism.

6. (fam.) problemă greu de rezolvat.

7. sistem filozofic aparținând unei persoane, școli sau epoci.


Victimă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. victime, lat. victima)

1. (ant.) animal sau om care era jertfit unei divinităţi.

2. cel care suferă de pe urma unei nenorociri, care are o durere, o suferinţă, un accident.


Blestemare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. blestema)

1. invocare a unei nenorociri (sau a mâniei divine) împotriva cuiva; blestem.

2. (înv.) vorbă sau expresie injurioasă; înjurătură.

3. (înv.) hulă.


Calamitos, -oasă

Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (lat. calamitosus)

1. care este marcat de calamități; care abundă în calamități; care anunţă mari nenorociri.