Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl., fr. impermanent)
1. care nu este permanent; nepermanent, efemer.
2. (antonime) permanent, durabil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. militia, /2/ rus. miliţiia)
1. armată nepermanentă sau de rezervă, cuprinzând și unele corpuri speciale.
2. (în unele țări și la noi până în 1989) organ de stat având drept scop apărarea ordinii publice, a proprietății de stat și a celei personale, precum și a drepturilor și libertăților cetățenești.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. permanent, lat. permanens)
1. care este stabil, imuabil, care durează fără să se schimbe; care durează constant; neîntrerupt, statornic.
2. care rămâne sau funcționează continuu pentru o perioadă lungă și nedeterminată de timp.
3. ondulaţie ~ă = ondulație a părului, făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține o perioadă îndelungată.
4. educație ~ă = educație care continuă și la vârsta adultă, fie în cadrul unei organizații, fie în mod privat.
5. armată ~ă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice.
6. (informatică) memorie ~ă = starea unei memorii încărcate permanent și care nu se poate șterge.
7. (antonime) efemer, impermanent, nepermanent, pasager, temporar, trecător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. souplesse)
1. însușirea de a fi suplu; flexibilitate.
2. (peior.) pricepere de a se mlădia după împrejurări.
3. cu ~ = cu dezinvoltură, fără efort.
4. proprietate a unui corp solid de a putea suferi mari deformații nepermanente la încovoiere sau la torsiune sub solicitări relativ mici; elasticitate.