dublu 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. double)

1. adj. care este de două ori mai mare; îndoit.
2. din două obiecte identice sau de aceeași natură.
3. (s. m.) ~ băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei.
4. minge ~ă = mișcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc.
5. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realității.

faulta

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (engl. fault)

1. (sport) a comite un fault, o acțiune neregulamentară de joc.

henț

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. hands)

1. (fotbal) atingerea neregulamentară a balonului cu mâna.

obstrucție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. obstruction, lat. obstructio)

1. (med.) astupare a unui canal, a unui vas de sânge etc.; ocluzie, obliterație.
2. manevră, uneltire, opunere înverșunată pentru a zădărnici o acțiune (parlamentară).
3. (sport) manevră neregulamentară prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers și să ajungă mingea fără ca el însuși să încerce s-o joace.
4. acțiune neregulamentară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească.

tackle

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. tackle)

1. deposedare neregulamentară de minge a adversarului la fotbal, rugbi etc., acționând asupra acestuia cu piciorul, cu capul, cu genunchii, cu pieptul, prin acroșaj etc.; tackling.